Maramureș, întâlnire în alt grai cu amintirile copilăriei

Am vrut să intitulez acest articol ”Maramureș, pur și simplu”. Doar că, puritatea tradițiilor a rămas pe alocuri, iar simplitatea nu cred că ar caracteriza zona. Poate doar o parte a populației. Regiunea e una complexă și surprinzătoare. Îmi doream de multă vreme să o vizitez, dar gândul unui drum atât de lung parcurs cu mașina, mă determina să amân. În mod surprinzător, după ce am scăpat de gropile sudului, șoselele s-au prezentat într-o stare decentă, fără riscul de a-ți rupe mașina sau… fundul-n două. Varianta unui alt mijloc de transport (tren sau avion) nu m-a încântat deoarece aveam nevoie de o mașină cu care să mă pot deplasa unde și când vreau.

Am plecat de acasă cu trasee bine stabilite, cu gândul de-a nu sta nicio zi locului, chit că proprietatea care urma să mă găzduiască avea o curte mare, cu balansoar din lemn, hamac și un foișor bine aprovizionat, cu băuturi răcoritoare și alcoolice, toate homemade.

 

Pensiunea Ileana, Ieud

Cazarea am ales-o strict pe criterii estetice. Sau tradiționale. Adică era genul de căsuță pe care o mai vazusem doar la Muzeului Satului. Cu o vechime de 100 de ani, dar restaurată și cu un etaj adăugat, Pensiunea Ileana din Ieud are miros de lemn vechi si iarbă verde, podele zgomotoase și pânze de păianjen, care, pe cuvânt, au farmec și spun o poveste. Plus că îți oferă ocazia să te trezești în mijlocul gospodarilor. Sau să fii trezit de către aceștia. Căci munca lor începe devreme și se termină la apusul soarelui. Sau nici atunci.

Vișeu de Sus, Mocănița

Se spune că degeaba ajungi în Maramu’, dacă nu te plimbi cu mocanița. Așa că, m-am conformat, ba chiar am ales să îmi încep vacanța astfel. Prin urmare, în prima zi, am mers la Vișeu de Sus, nu înainte de-a face o rezervare online pentru bilete, ceea ce elimină statul la cozi și îți oferă garanția unui loc în tren. Trenurile pleacă doar în prima parte a zilei, începând cu ora 09:00 până la 10:30, din jumătate în jumătate de oră. La nevoie, am înțeles că se suplimentează. Un bilet simplu costă 74 lei, iar pentru elevi, studenți și pensionari există ceva reduceri. Mai există și varianta biletului VIP, care depășeste 100 lei, dar include si ceva gustări și băuturi primite în tren. Pentru acest tip de bilet, trebuie să suni la centrală, nu poți să faci programare online. Pentru că nu am niciun fel de plăcere în ceea ce înseamnă sunat și săturat de vorbit cu roboții, dar și pentru că nu mi se părea foarte avantajos, am preferat să achiziționez un bilet simplu.

Trenul cu abur

Trenul cu abur dispune de vagoane închise și de vagoane fără ferestre, doar cu acoperiș. Locurile sunt alocate la fața locului, de către mecanic. Posibil, dacă îl rogi, să te lase să îți alegi unde să stai, eu nu am încercat, deși, inițial, am suspinat un pic după vagonul tip terasă, dar pe drumul de întoarcere am spus de trei ori ”multumesc, Doamne!” că nu sunt în el, pentru că a plouat cu găleata. Ploaie care avea un farmec deosebit când o priveai din adăpostul vagonului, dar pe care o bănuiesc total lipsită de emoție daca te-ar fi adus din călătoria de poveste transformat în ceea ce îmi place mie să spun a fi ”găină plouată”. Călătoria este de poveste pentru că peisajul de pe Valea Vaserului este unul superb!

Mocănița, Paltin

Drumul cu mocănița durează, tur-retur, aproximativ 5 ore, timp în care parcurge 21 de km pe o singură direcție, cu 2 opriri, prima la kilometrul 16, atunci când ai ocazia să îți procuri gogoși calde și aromate direct din vagonul restaurant, după ce aștepți la o coadă plină de pofticioși. Cea de-a doua oprire are loc la ”capătul de linie”. La Paltin.

Aici rămâi să admiri peisajul vreme de vreo oră. În acest timp, trenul este alimentat cu combustibil. Ai ocazia să te alimentezi și tu cu ceva mâncăruri ce fac cu ochiul românului oriunde și oricând: mici și cârnăciori. Deși, mocănița era plină de turiști străini. Fapt care mi-a oferit un sentiment contradictoriu, m-am bucurat să văd francezi, cehi și englezi în trenul nostru vechi. Dar m-am gândit și la interesul scăzut al românilor de a-și vizita propria țară, la dorința lor de-a umple rețelele de socializare cu imagini din concedii din afară, ”să dea bine”.

La întoarcerea în Vișeu, am mâncat la Gabriela Hotel, unul dintre locurile cu cea mai buna mâncare din tot ceea ce am încercat pe perioada vacanței. Apropos de acest aspect, trebuie să menționez că eu nu sunt vreo gurmandă și nici nu merg în vreun loc cu gândul de-a mânca mult și bine. Sunt destul de mofturoasă, nu mă împac prea bine cu multe feluri de mâncare, prin urmare, nu sunt un bun indicator din acest punct de vedere.

Sighetu Marmației

Sighetu Marmației a reprezentat, poate, partea cea mai surprinzătoare a Maramureșului. Știam de Memorialul Durerii, am mers special pentru acest obiectiv, dar nu știam cum arată orașul. Cred ca în mintea mea, fără niciun fel de bază logică, mi-l construisem ca fiind un orășel uitat de lume cu iz comunist. M-am înșelat total. Este un oraș simpatic, cu clădiri colorate și frumoase, cu cel mai bun cappuccino băut în Maramureș și cu o rulotă în centru care vinde niște sandvichuri excelente, cu prosciutto crudo și o pită tare gustoasă de la Brutăria Chindriș. Poate doar vânzătorul ar mai avea ceva de lucrat la partea de amabilitate, dar nu ne împiedicăm de… detalii. 🙂

Memorialul Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei
Memorialul Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei

Mă gândeam că poate culoarea Sighetului are rolul de-a mai diminua nuanțele de gri care te lovesc când pășești în interiorul Memorialului. Ești întâmpinat de vocea Anei Blandiana, fondatoarea și președinta acestui loc încărcat de ceea ce îl denumește. Durere. Vizitarea celor peste 50 de săli, foste celule ale închisorii, reprezintă cea mai bună lecție de istorie. Tot ce îți trebuie este timp. Pentru a citi informația, dar mai ales pentru a o înțelege. Pentru a o accepta. Unele lucruri sunt atât de dureroase, încât ti-e greu să le crezi. Auzeam în jurul meu adolescenți care spuneau: ”doar pentru atât a făcut închisoare?”. Pare ireal pentru o generație care s-a născut liberă, care are acces la orice și oricând, să creadă că asemenea orori s-au putut întâmpla cu doar cateva zeci de ani în urmă. În același timp, am sesizat și tineri care nici măcar nu îl recunoșteau pe Ceaușescu în imagini. Sau tot ce aveau de spus despre el era că ”în poza asta e mai frumos decât în cealaltă”. Probabil era vorba despre un defect ”instagramicesc”.

De la Sighet până la Săpânța ai de parcurs aproximativ 20 de km, așa că e recomandat ca pe ambele să le vizitezi în aceeași zi. Săpânța e un loc colorat, vesel, cu oameni tare vorbăreți și mândri de tradițiile lor. De aici am făcut și stocul de suveniruri, chiar de la domnul care are magazinul din imagine, pentru ca avea cele mai bune prețuri dintre toți vânzătorii, ba chiar era dispus la negocieri. Plus că are și un umor tare fain și o amabilitate rar întâlnită.

Săpânța

Cimitirul Săpânța nu știu dacă e neapărat vesel, dar sigur e colorat. În Albastru de Săpânța, după cum aveam să aflu. Există o anumită nuanță specifică acestei localități și acestui cimitir. Scrierile de pe cruci spun povești de viață, amuzante sau triste. Unele sunt povești ale unor oameni ce au plecat împliniți și împăcați din această lume, altele sunt povești neterminate pe acest pământ. În curtea cimitirului există și o biserică impunătoare și ușor… indecisă. Încă nu m-am lămurit cărui cult aparține, inclusiv aspectul său este unul combinat, turla este de inspirație austriacă cu steagul Vaticanului  fluturând în vreme ce interiorul semăna cu unul ortodox.

Cimitirul Săpânța

Singura certitudine e ca la câteva sute de metri de cimitir găsești casa memorială a lui Stan Ion Pătraș, creatorul acestui loc unic în lume. Tot acolo îi afli și povestea. Cum a fost privit, la începuturile sale, în mod batjocoritor pentru această ocupație pe care a transformat-o, prin talent, în operă de artă. În prezent, în atelier, lucrează unul dintre ucenicii săi, Dumitru Pop Tincu, iar fiica acestuia e cea care spune turiștilor povestea cimitirului care ia moartea în râs. Idee este, se pare, inspirată din obiceiurilor dacilor care nu priveau moartea ca pe un eveniment tragic.

page6_copy

Casa Memorială Stan Ion Pătraș

În Săpânța, am mâncat la Pensiunea Plai cu Peri. Din păcate, meniul nu este unul variat, ba chiar nici măcar mâncărurile propuse în meniu nu erau disponibile. Însă, peisajul este superb, locația este oarecum izolată în câmp, motiv pentru care ai ocazia să admiri splendoarea rurală și să te bucuri de liniște.

Pensiunea Plai cu Peri

În zilele în care ajungeam mai devreme la cazare, luam la pas Ieudul. În felul acesta cunoașteam mai bine oamenii, obiceiurile și ulițele cu copii și ai lor miei pe post de animale de companie.

page23_copy

Ca urmare a vizitei din Săpânța, am aflat că în localitatea în care stăteam, ar exista o pensiune ce are un mini-muzeu, adică o cameră plină cu ii maramureșene. O comoară, la propriu și la figurat, căci aceste veșminte nu-s deloc ieftine, mai ales dacă sunt vechi moșteniri de la bunici și străbunici. Adevărul e altul. Casa Tradițiilor din Ieud este o pensiune ce pune la dispoziția vizitatorilor săi aceste costume populare pentru a le admira sau chiar îmbrăca pentru o fotografie. Insă nu este muzeu și nici nu este deschisă spre vizitare tuturor. Cu toate acestea, proprietara a fost extrem de amabilă și ne-a primit, lăsat să holbăm ochii și căscăm gura la pereții din lemn pierduți sub broderii maramureșene. În felul acesta, am descoperit o altă pensiune pe care aș lua-o în calcul pentru a mă caza la o viitoare vizită. Camerele sunt absolut superbe.

Casa Tradițiilor

Tot în Ieud, există și un muzeu etnografic ce include 2 case cu vechime de peste 300 de ani. Și dacă vă întrebați cum de s-au nimerit una lângă alta, trebuie să știți că aceste case din lemn pot fi transportate cu ușurință dintr-un loc într-altul. Astfel au ajuns și ele exponate în aceeași curte. Experiența de aici e unică, nu doar prin faptul că ai ocazia să vezi obiecte cu o vechime de câteva secole, ci pentru faptul că ți se permite să îți exersezi calitățile de gospodină. Sau, cel puțin, ți se oferă ocazia să eșuezi, cum a fost cazul meu. Am fost îmbrobodită cu o năframa tradițională și așezată la război. Cred că am luat-o personal, căci m-am cam războit cu el. Doar printr-un noroc a mai rămas întreg. Așa că, dacă veți ajunge în zonă și veți afla că această activitate nu mai este disponibilă pentru vizitatori, puteți da vina pe mine și ale mele abilități. Sau lipsa lor.

Muzeul Etnografic din Ieud

De asemenea, tot aici, mai poți vizita două biserici din lemn, dintre care una, Biserica Adormirea Maicii Domnului, e inclusă în patrimoniul UNESCO, iar momentan se afla în proces de restaurare. Pe lângă toate acestea, e o plăcere să mergi pe străzi și să descoperi pur și simplu localnicii și activitățile lor.

Ieud, Maramureș

În Borșa, cel mai important obiectiv turistic e reprezentat de Cascada Cailor din Munții Rodnei. Pentru a ajunge la ea, ai două variante, în funcție de cât de sportiv ești. Fie alegi drumul integral la pas, prin pădure, fie alegi varianta leneșului, adică telescaunul, care circulă în toată perioada anului. Oricum, chiar și de la acesta, îți mai rămân aproximativ 2 kilometri de mers pe jos. Dar drumul este relativ bun, nu este dificil de parcurs, imaginati-va că erau mulți părinți care veniseră cu copii foarte mici, pe care îi cărau în brațe sau în hamuri. Biletul pentru telescaun, dus-întors, costă 30 lei. Drumul durează aproximativ 10 minute, atât am simțit eu la dus, vreo 15 la întoarcere. Habar n-am de ce.  Oricum, ai suficient timp în care să îți faci scenarii despre ce s-ar întâmpla dacă telescaunul s-ar opri sau cădea. Real vorbind, ai ocazia să privești de la înalțime pășunile cu vaci, cai, capre și oi, dar și întreaga Borșa.

Borșa privită din telescaun

Legenda locului spune că numele cascadei vine de la o herghelie de cai ce a fost atacată de urși, situație ce a determinat aruncarea cailor în prapastie, iar din lacrimile vărsate de sătenii păgubiți, s-ar fi format cascada. Aceasta este cea mai înaltă din România, căderea de apă fiind de la 90 de metri, în trepte. În această perioadă a anului, debitul nu este impresionant, primăvara ar fi mult mai mare ca urmare a topirii precipitațiilor acumulate  în sezonul rece.

Cascada Cailor

Un sfat, dacă vizitați cu ajutorul GPS-ului, nu îi indicați acestuia Cascada Cailor, ci Telescaun Borșa sau strada Brădet 22. Scriind Cascada Cailor, veți fi direcționați către o altă variantă ce include trecerea prin pasul Prislop, iar drumul este extrem de degradat, mașina nu scapă nevătămăta, plus că dacă nu e un 4×4, nu va reuși să urce decât o porțiune din drum. Dar, dacă totuși ajungi în zonă, așa ca mine, bucură-te de peisaj. E superb!

Când am coborât în Borșa, am mâncat o înghețată cu mentă și am băut un cappuccino bun la Cristina, un fel de cofetărie-patiserie din centrul orașului. Pentru mâncare, am oprit la Victoria, un hotel din apropierea stațiunii Borșa, meniul a fost ok, nici prea-prea, nici foarte-foarte. Impresionant a fost animalul de companie al localului, un câine imens. Dar prietenos. Prima dată când l-am văzut îndreptându-se către mine, am simțit cum adaug un nou strat de gheață inimii 🙂 . Apoi, am realizat că era atât de leneș, încât nici nu mă privea, dar să mă mai atace. Singura grija care îmi rămăsese era să nu mi se răstoarne farfuria când trecea pe lângă masa mea, nu de alta, dar podeaua se cam cutremura.

page

Mănăstirea Bârsana este alt obiectiv turistic extrem de cunoscut al Maramuresului. Din păcate, am simțit-o extrem de… comercială. Are inclusiv restaurant și bancomat. Parcă e un pic prea mult. Și parcă toate magazinele cu suveniruri și plăcinte sau clătite, te distrag. Iar prețurile te șochează. O înghețată costă 9 lei! Noroc că am aflat abia după ce am mâncat-o, altfel, îmi intra cu noduri. Dar dacă e să mă refer la ceea ce reprezintă lăcașul de cult, mănăstirea e o superbă construcție din lemn aflată într-o curte imensă ce cuprinde un adevărat ansamblu arhitectural în stil maramureșean, inclusiv un muzeu în miniatură cu exponate vechi, dar și obiecte realizate în atelierele mănăstirii și destinate comercializării.

Mănăstirea Bârsana
Muzeu Mănăstirea Bârsana

Din localitatea Bârsana, am continut drumul spre Ocna Șugatag. Din păcate, a fost singurul loc care nu mi-a plăcut din tot ceea ce a însemnat Maramureșul. Nu am ajuns în ceea ce reprezintă noua stațiune, ci am vizitat lacurile vechi și centrul. Dar centrul nu prea are nimic ce merită să fie văzut, iar vechea stațiune e doar ceva trist și prost manageriat. Nu am rămas prea mult aici, căci mă aștepta Breb, una dintre cele mai frumoase localități ale Maramureșului istoric. Pentru că e unul dintre puținele sate care și-a păstrat obiceiurile și care și-a respectat arhitectura. Este cam singurul pe ulițele căruia am întâlnit oameni în port popular, întorcându-se de la câmp, cu furca din lemn agățată de umăr.

Breb

Legat de acest sat, există și o poveste pe care nu știu dacă să o iau drept găselniță de marketing sau pur și simplu o chestiune de percepție greșită. Unii săteni te îndrumă spre casele Prințului Charles. Casele, în schimb, nu aparțin acestuia. Tot ce îl leagă pe el de acestea ar fi faptul că, în 2004, când a vizitat această localitate, a luat prânzul într-una dintre acestea. Și că vreme de 10 ani, a patronat fundația Mihai Eminescu Trust, cea care a salvat și recondiționat locuințele respective. Satul acesta l-am străbătut la pas, chiar mai mult decât îmi propusesem, căci m-am rătăcit. Dar nu m-a deranjat. Am descoperit căsuțe vechi din lemn, am tras cu ochiul peste gard, am admirat porți maramureșene absolut impresionante, atât ca aspect cât și ca preț. Există porți ale căror costuri depășesc 10.000 euro.

Breb

Din Breb mai sunt doar 20 km până în Cavnic, unde am mers doar pentru a mânca ceva. Adevărul e ca acest oraș e ușor mort în extra-sezon, am întâlnit și situația în care în unul dintre cele mai mari și recomandate restaurante, Elisabeta, să nu existe niciun fel de mâncare, căci ”șefu a plecat la aprovizionare, dar nu s-a mai întors”. Până la urmă, am găsit o ciorbă tradițională la restaurantul hotelului SuperSki, pe care îl bănuiesc a fi foarte solicitat și aglomerat în sezonul rece, căci e poziționat chiar lângă pârtie și telescaun.

Pe drumul dintre Cavnic și Breb există o zonă plină cu afine. Dacă ai timp și curaj, poți să cobori pentru o porție de antioxidanți. Curajul e necesar pentru a înfrunta oamenii locului care au pus de o miniafacere la șosea.

Lacul Albastru

Lacul Albastru probabil că e cel mai cunoscut și vizitat obiectiv din Baia Sprie. Este un lac ce își schimbă culoarea pe tot timpul anului, turcoaz, albastru, verde sau maro, în funcție de sezon. Este format prin prăbușirea unei galerii de mină; probabil că, concentrațiile de cupru și alte minereuri determină aceste diferențe de culoare. Deși este susținut faptul că, din punct de vedere științific, nu există o explicație pentru aceste modificări. Motiv pentru care în jurul lacului nu roiesc multe vietăți, cu atât mai puțin în adâncul acestuia, în schimb, roiesc multe legende. Inclusiv că ar comunica cu Marea Neagră, deși adâncimea lui nu este decât de 4 metri sau că ar fi populat de spirite nepământene. Ceea ce pot declara eu, în calitate de pământean, este că e extrem de plăcut să petreci ceva timp în apropierea lui, în răcoarea pădurii.

Lacul Albastru, Baia Sprie

Baia Mare, reședința de județ, este un oraș frumos, centrul vechi include mai multe obiective ce merită vizitate, dar și clădiri impresionante. Eu am urcat în Turnul lui Ștefan, un pic în grabă, căci fusesem avertizată să nu mă prindă ”fixul” în el. La fiecare oră fixă, bat clopotele și se pare că ar fi destul de greu de suportat sunetul, deși, din exterior, nu părea nimic asurzitor. Turnul e restaurat și modernizat, are inclusiv fotolii din piele pe care te poți odihni.

Baia Mare

Un alt obiectiv vizitat a fost Bastilionul Măcelarilor, care găzduia o expoziție cu vestigii din perioada medievală cu privire la istoria și atestarea de acum 690 de ani a orașului Baia Mare, vechiul Rivulus Dominarum. De asemenea, avea și diverse ateliere destinate confecționării a diferite obiecte tradiționale.

Expoziție și ateliere Bastilionul Măcelarilor

Am vizitat și Muzeul Etnografic din Baia Mare ale cărui porți te duc cu gândul la Grecia Antică, deși exponatele îți dezvăluie Maramureșul autentic pe care orice turist îl caută.

Muzeului Satului

Tot în Baia Mare, am mâncat niște preparate senzaționale la Butoiașu’ cu Bere. Atât de bune încât am renunțat la a mai descoperi un alt restaurant și am ales să mă întorc aici si pentru cină. La prânz am mâncat doar o supă de pui, căci mă supăra o criză biliară, însă seara, am ales să risc și să mănânc o slanină prăjită cu ceapă verde de-mi curgea grăsimea-n barbă și paste la cuptor cu hribi. Hribi de-a căror aromă mă leagă vizitele și amintirile din satul bunicii materne, în județul Suceava.

page41_copy

În apropiere de acest local, tot pe strada Gheorghe Șincai, se află și un outlet, nu i-am reținut numele, tot ce mai rețin e că are câteva trepte la intrare. De aici mi-am achiziționat o ținută cu doar 62 de lei!, de care am fost încantată tare, astfel că, deși nu obișnuiesc să port hainele pe care le cumpăr direct, fără a le spăla în prealabil, de data aceasta am făcut o excepție și le-am îmbrăcat. Dar nu oriunde. Mi-am schimbat ținuta într-una din căsuțele din Muzeului Satului, motiv pentru care am rămas și cu amintiri demne de ”om dus cu pluta” din această vacanță.

IMG_6771_copy

La întoarcerea spre casă, am trecut prin Cluj doar pentru a mânca ceva și pentru a-l mai vedea puțin, ca-i tot atât de frumos pe cât de departe-i de mine. Am mâncat un pui mediteranean senzațional și un tiramisu fix ca la mama lui italiancă, pe centru vechi, la Nuka Bistro. Excepțională mâncarea, excepțional personalul. Chiar recomand, deși l-am ales la întâmplare, doar pe criterii estetice. În apropierea localului, există și o gelaterie cu… ”înghețată adevărată”.

page40

În mare parte, acestea sunt cele mai importante locuri prin care am trecut și pe care le-am descoperit cu încântarea unui copil ce-a primit o jucărie nouă. Eu am primit, vreme de o săptămâna, acces la o lume nouă. Mi-a plăcut mult, deși sunt născută la țară și nu mi-era străină această parte rurală cu ceea ce înseamnă muncă la câmp, miros de animale sau cantec de cocoș, mi-a făcut o deosebită plăcere să le redescopăr în altă parte a României, având alt port și alt grai. Culmea, deși cât stau în București, îmi plac agitația și aglomerația acestuia, când ajung la sat, oricare ar fi acesta, ador liniștea și simplitatea.

IMG_4249_copy

Dacă aș recomanda să vizitați această regiune? DA! Mai ales că, ideea conform căreia Maramureșul știe să își conserve tradițiile, nu e neapărat un adevăr. Și e bine să apucăm să vizităm cât încă mai avem ce. Și acolo oamenii pleacă în străinătate, la muncă, și se întorc cu idei preluate din Occident, care nu numai că nu se încadrează în peisaj și nu respectă arhitectura specifică zonei, dar sunt urâte de-a dreptul! Am apreciat mult că primăria localității Ieud își desfășura activitatea într-o clădire simplă și tradițională. Dar ce folos, că din această clădire se dau autorizații pentru construcții care te fac să crezi că te-ai rătăcit prin celebra localitate din Teleorman, Buzescu.

page16_copy

Așadar, fie ca vă încânta ideea de-a descoperi Maramureșul sau oricare altă zonă a țării, mergeți! Descoperiți-i regiunile, tradițiile, graiurile, oamenii! Descoperiți România, e superbă!

IMG_5791

  • Referitor la alegerea cazării, nu am multe ponturi de oferit. Eu merg pe mai multe variante, în funcție de care este cea mai convenabilă. Fie iau legătura direct cu proprietatea, fie apelez la booking.com sau travelminit.ro, cu ambele am avut doar experiențe plăcute în condițiile în care am ținut cont și de review-urile existente. Însă, nu trimit niciodată avans unor proprietăți/proprietari dubioși, apăruți peste noapte, lucru valabil și în cazul agențiilor de turism.
  • În ceea ce privește alegerea locurilor în care am mâncat, era o chestiune decisă la fața locului. Fie treceam pe lângă un restaurant ce îmi atrăgea atenția prin aspect, fie căutam pe google și selectam pe baza recenziilor.
  • În prezent, dacă ai un telefon cu GPS, nu există riscul să te rătăcești sau să nu știi să ajungi la o anumită destinație. Cu toate acestea, eu  mi-am printat o harta a Maramureșului tocmai pentru a vizualiza exact obiectivele turistice și pentru a-mi face o idee a poziției geografice precum și a distanței dintre acestea, astfel încât să îmi propun trasee avantajoase din toate punctele de vedere. Pe lânga asta, consider că harta e ”sfântă”, bateria telefonului te poate părăsi când ți-e lumea mai draga, bucata de hârtie rămâne cu tine. 🙂
  • Important de reținut, dacă vreți să descoperiți măcar o parte din Maramureș, dedicați-i o săptămână, minimum.

IMG_6011_copy

 

 

5 gânduri despre „Maramureș, întâlnire în alt grai cu amintirile copilăriei

  1. Draga mea,daca cineva m-ar intreba asa,ca fapt divers:”Ce cariera crezi ca i s-ar potrivi Adrianei?”Apoi…..n-as putea spune decat,ceva de genul:manechino-editorialist-turistico-etnolog-realizator al unei emisiuni TV, care sa le includa pe toate!Ai inteles ceva,din ce-am vrut sa spun?Evident,nu!Pt ca,de fiecare data cand te vad si te citesc,gandindu-ma ca,deja,”te cunosc de atata amar de vreme”….te descopar,te redescopar si mi-i ciuda ca media e plina de emisiuni-porcarii prezentate de tute,cand o fata desteapta,educata ,capabila si frumoasa ca tine sta ascunsa in carapacea ei modesta si ni se-arata din cand in cand doar noua ,,celor putini, care continuam sa te iubim si sa te urmarim cu interes pe unde-apucam,prin unghere media.Harbar n-am ce sfat ti-as da….dar stiu ca poti mult mai mult,esti minunata(iti ador stilul literar)!In egoismul meu,te-as citi zilnic deci,te-as pune la treaba pe blog,sa scrii despre orice -ti trece prin minte,dar sa scrii!Succes in tot ce ti-ai propus!

    Apreciat de 3 persoane

    1. Multumesc mult pentru cuvinte, ma simt magulita! Cred ca prefer varianta aceasta, sa mi se simta lipsa decat sa fiu ”hulita” pentru prezenta. :)))

      Apreciază

  2. Am citit, am recitit, am revazut toate pozele, unele de mai multe ori….am admirat, m-am bucurat pentru voi….m-am bucurat si eu si-ti multumesc din suflet. Nu mi-am propus sa ajung acolo, nu pot (am rau de miscare)…
    am mai vazut imagini, am citit documentare din zona, dar n-am simtit aceeasi emotie si placere … Multumesc pentru calatoria virtuala ! Esti un om special, prin ceea ce esti si prin ceea ce faci !!!

    Apreciază

  3. Adriana ….intotdeauna mi-a placut cum ai vorbit …cum te-ai exprimat…dar de data asta ai facut o prezentare de basm….a realitatii intalnite in vacanta voastra. Seamana cu un minivolum de carte,despre frumusetile noastre etno-geografice…Mi-a fost dor sa „aud „din nou gandurile tale exprimate in cuvinte…si totul a iesit foarte frumos…citim si simtim ca ne transpunem in peisaj…si totul se datoreaza talentului tau….al vostru (banuiesc ca e si interventia lui Valentin )…Succes in toate…tu poti reusi in tot ce iti propui…

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s